Thursday, January 07th, 2010 | Author: gmmail
A trecut… S-a dus si nu mi-am luat ramas bun. Nu aveam de la ce. Nu-mi mai amintesc din anul ce tocmai s-a depus ca un praf alb in paru-mi decat secvente vagi asupra carora rareori revin. L-am lasat sa moara linistit, fara regrete, fara patimi, fara nostalgii. O cifra oarecare…
Toate sperantele, amagirile, zbaterile si saruturile sale mincinoase, visele, golul din stomac si placerea imaginarii i le-am returnat neutru si mi-am intors privirea sec.
Ne-am despartit fara ca vreunul din noi sa fi lasat urme in celalalt. Ne-am cunoscut ca asa a trebuit dar nu ne-am iubit. Si despartirea a fost binevenita.
Adio!
Pentru ca stiu ca cineva imi asteapta zambetul.
Si soapta.
Si cuvantul…
Category: Eu cred ca...
Thursday, 14. January 2010
minunea simtirii pe lumea asta mi-a fost data sa fiu unic prin reactia pe care o am la un stimul indepartat, sa zicem ca anul trecut am iubit iar cerul pe care nu-l mai iubisem de mult pentru ca in josnicia mea am omis sa-l mai privesc, insa stiind cum arata si fiindu-mi dor l-am privit iar dar l-am iubit cu dragostea lui 2007! simtirea lui 2009 in sufletul din 2007!
Mirosea a frezii cerul atunci , ieri (2009) nu mirosea a nimic dar aveam nevoie sa simt ca miroase si senzatia a fost satisfacuta
Datorita lui, cerului mi-e dor de anul trecut, de mirosul de frezii ce cobora imbaindu-ma ca o ploaie fantastica de mireasma –
Acum nu miroase a nimic, stimulul e’ foarte indepartat, in realitatea acestui an ma voi stradui sa nu pierd si iubirea pentru cerul meu care neavand nici o culoare are miros de frezii … poate ca voi gasi niste frunze colorate sa-mi relanseze senzatii, sa-mi activeze capacitati si sa-mi onoreze ochii cu linistea iubita cu toata fiinta
Thursday, 14. January 2010
Arriel – nevoile sunt ca durerile. Dar un alt fel de dureri. Pe care le cautam, le atragem si le suferim placut traindu-le. Cu siguranta ca cerul iubit ti se va revela intr-o splendoare de simtiri anul acesta… Sau urmatorul. Pentru ca nesfarsirea timpului aduce cu sine imprevizibilul. Asteapta-l!
Sunday, 17. January 2010
le atragem, bine spus! imprevizibilul din tipar bineinteles, inafara lui nu se poate …
Stii, inainte sa incep sa te citesc credeam si eu ca “inevitabilul…” insa am realizat ca sunt omul meu de fapt si nu pot depasi mireasma mea, n-o pot incarca cu nimic, asteptarile se transforma in trairi macabre, mereu aceleasi cu vise prevestitoare si ce nu pot fi impiedicate, cu vointa slaba, cu electrosocuri pentru a iesi din alte paralizii.
Ceea ce simt conteaza doar pentru mine, ceea ce vreau se limiteaza la ce se poate intampla realizandu-se doar ca un titlu din nevoi si ceea ce este acolo deja isi duce cursul propriului meu sine fara sa tina cont de eu …
Stii … ca in “cearta mea cu Dumnezeu” a lui Vlad! Ma cert cu mine-le ce nu se mai satura sa fie el cel mai important pentru ca, liberul arbitru este pentru un anume gen de cunoastere nu pentru tot poporu’ care vrea si el sa stie de ce papucul nostru nu avem niciodata timp, de ce nu ne paste si pe noi o vaca ca pe iarba si de ce nu ne iubeste si pe noi pamantul ce ne inghite cand se cutremura asa … cu un satz iamy …
Ai sa te hilizesti sigur ca nu ne paste vaca ca pe iarba … insa este atat de trist – verdele ala sanatos al ierbii stie sa se rerere, eu ?! la mine se termina si gata! “renasterea?!” dea … cum sa nu! unde? in “Click?” in camera lui Raskolnikov, in umbrele cu panze de paianjan ce vin de niciunde cand gandesti la … cum pleaca “unii” de tot?!
Va aduce si vor aduce anii ce vin ce au de adus – faptul ca nu as vrea sa ma astept la nimic este mai greu de realizat