Nu mai vreau sa scriu… Sau nu mai pot…
Nu mai am povesti, ganduri, vise, emotii, placeri si metafore de daruit.
Ceva s-a topit si s-a cristalizat intr-un format nou. Unde scrisul, desi ramane un ceva frumos mereu in si cu mine, acum nu-l mai simt necesar.
Mi-e dor de voi si nu mi-e dor. Mi-e dor de mine si nu mi-e dor. Mi-e oarecum bine asa.
Nu stiu cat si daca asta e ce-mi trebuie…
Dar veti afla primii.
Pana atunci filtrati primavara asta cu toti porii.
Ca e ceva in aer care merita retinut!

Separarea a venit firesc. Fara reprosuri reciproce, fara invinuiri, fara regrete.
I-am spus adio fara convingerea iremediabilului dar un adio totusi.
Am recunoscut in mine insumi marea iubire ce ne-a consumat si care va ramane eterna.
O voi iubi mereu.
Ne-am respectat si ne-am daruit reciproc stari rare. Ii sunt recunoscator pentru fidelitate, companie si placerea oferita.
La Paste vor fi fiind 8 saptamani de cand buzele-mi nu au mai simtit gustul sarutului ei…
Si ochii-mi nu au mai vazut albastrele cercuri de fum mentolat…
Ne privim deseori dar nu ne mai atingem…
Ramai cu bine!
Iti multumesc pentru unicitatea trairilor oferite…