Nimic nu mi-a fost mai repulsiv decat violul consistent si permanent al privirilor prin prezenta constanta si plesnita de sanatate si imbuibare a figurilor decrepite si slinoase ale politicienilor de doi bani care defileaza arogant si nesimtit pe sticla de 20 de ani incoace…
Aceleasi venectazii date de alcoolul fin le insotesc ochii tot mai ticalositi si mai dispretuitori, aceeasi atitudine de sictir pentru prostii care-i asculta si aceleasi cuvinte impregnate cu un tupeu fara margini se scurg dintre buzele astora, crapate de lacomie si uzate de minciuna!
Multumesc si analistilor media care cauta in maselele astora dupa resturi, in cosul lor cu rufe infestate de neputinta mentala, in nara soacrelor lor, poate, poate mai gasesc de-o felie de paine…
Traiti voi, ba’!
Umflati-va conturile, beciurile, nevestele, dulapurile, amantele, geamantanele, cardurile si vilele faraonice!
Traiti voi, ba’!
Si bucurati-va de foamea si spaima celor care nu mai au putere si chef sa puna mana pe pari sa va alunge prin parcul Izvor sau Herastrau…
Traiti voi, ba’!
Ca noi ne mutam in Bulgaria! Cu masini, firme, neveste, corturi, copii, curve, scoli speciale, bioenergiticieni, profesori, cutremure si tot ce a mai ramas neatins de japca ordonantelor voastre de urgenta!
Traiti numa’ voi, ba’! (N)

M-am luptat cu mine insumi ca sa-l inteleg pe Dumnezeu. Sau sa-L fac pe El sa ma inteleaga!
Se pare ca inca mai avem de lucru…
Am crezut – si mai cred inca, in virtutea unor paradigme dragi mie, ca infinitatea libertatii sale intrinseci, exprimate ca adevar, in sensul de autenticitate, Il poate defini…
Si am mai crezut ca iubirea e esenta fireasca a Lui.
Separarea impusa ca si conditie si ulterior aleasa de mine insumi, probabil, intru traire – separare inteleasa ca individualizare, ca insingurare umana si experimentare singulara – m-am gandit ca ar putea fi rostul sau sensul Lui. Ca ar fi logica pentru care ne-a creat. Dintr-o nevoie aproape omeneasca de a se defini. De a-si putea spune in marea sa izolare: EU SUNT CEL CE SUNT!
Pe logica asta m-am gandit ca a creat si sexele si a inventat atractia, pentru ca numai in cadrul si contextul relatiilor, experientele sinelui se pot valida sau materializa. Si atunci El Insusi s-ar putea extinde intru autointelegere, autocunoastere. Si continuand – infinita fiindu-I imaginatia, implicit infinita devenea si viata ca si contextualizare/materializare/validare.
Asadar conceptul eternitatii imi parea valid.
Si atunci am iubit Femeia! Fiindca pe langa faptul ca facea parte din planul supraordonat si impus mie EA insasi imi valida si mie – intr-un fel finit, logica fiintarii mele.
Dar logica e falsa. E paralogica specifica paranoicilor. Adica se pare ca am plecat de la premise false si – indiferent de corectitudinea rationamentului – si concluziile sunt false.
Iubirea femeii mi s-a revelat a fi un simplu exercitiu de construct mental proiectat pe o persoana.
Nu exista femei ideale in masura in care nu exista barbati ideali. Nu exista decat un artificiu, un joc senzorial, rafinat ulterior in planul decodarilor perceptive. Peste care cade imaginatia. Nu exista femeie ideala ci doar idealizarea mea suprapusa peste o fiinta comuna, asemeni mie, pe care eu am inceput sa pictez, sa adnotez, sa colorez, sa adaug, sa retusez, sa crosetez imagini cu care ea de multe ori nu are nici o legatura, sa mi-o asimilez eu-lui meu, sa-i creez unicitate si irepetabilitate.
Eroarea provine tocmai din faptul ca ea nu are nici o legatura cu proiectiile mele, ea insasi fiind independenta de mine, cu vise, fantasme, imagini si proiectii proprii, asemeni mie, care se pot sincroniza sau nu cu ale mele. Si asupra carora nu numai ca nu am control ci si – daca incerc sa le armonizez cu ale mele – totul se repozitioneaza, redemonstrandu-mi esenta-mi eterna: aceea de a fi singur!
Amagirea trairii lui Dumnezeu prin Femeie e doar amagirea mea proprie. E un rationament limitat. Pentru ca nu-L putem trai decat partial, secvential si aproximativ. Doar El ne traieste! Cum si cat vrea! Pentru sensurile si dorintele Lui! Pentru egoismul sau generozitatea Lui la care ne supunem sub iluzia liberului arbitru. Iar pe aici Dumnezeii biblici isi pierd ratiunea de a mai fi.
Endorfina nu substituie realitatea anterioara si superioara noua insine! Amageste. Adica ne minte. Nu cu rea intentie ci ne minte pentru ca intreaga fiintare ca singularitate sau ca Eu independent, e o iluzie. Adica o deturnare pentru scopuri pe care nu le stiu.
In acest punct, putem inventa, dintr-o nevoie maxima si imperativa de a ne defini sensul! Inventam yoga, energii never validate, zodii, sfinti, religii, filosofii, psihologii, sisteme teoretice care se invalideaza in timp. Nimic nu trece de biologie sau de bariera biologizanta a psihologiei.
Ramanem in marea si amuzanta pacaleala si ne iubim, zicem noi…
Si-L traim pe Dumnezeu, zicem noi!
Sau ne traim dramele simtindu-ne – dupa caz – cand superiori cand victime!
Intr-o realitate pe care o declaram realitate fiindca o putem pipai, simti, gusta, mirosi, vedea…
Dar poate ca Dumnezeu a creat lumea doar pentru a-si defini ironia…

Nu-mi mai permit luxul de a fi atent la ramolismentul si lacomia sclipicioasa a sarbatorilor pascale. Pierdut intr-o mare de oameni am asistat stupefiat cum indumnezeitul sau iluminatul preot care oficia un ritual care nu se mai termina, ne-a cerut bani. Nu asta m-a infiorat ci finalul cerintelor sale financiare: „Va multumesc! Si Dumnezeu sa primeasca!”
Ce sa primeasca? Si cum? Si pe care cont? Si de ce? Si asta trebuie sa primeasca?
Vreti lumina de paste? Faceti-va abonament la Electrica…

Asa numitul guvern evolueaza firesc spre a ne demonstra atingerea maximei incapacitati si incompetente. Figuri inraite si logoreice se agita spasmodic justificandu-si prezenta in activitati pe care nu le inteleg si pentru care nu au chemare. Actuala coeziune Cotroceni-Victoria amplifica si nu diminueaza efectele crizei! Ca trebuie sa avem si noi o criza. Daca nu economica macar de nervi…
Vai mama lor, vai mama noastra…

Susan Boyle a demonstrat ca un suflet care se revarsa peste corpul care il contine infrumuseteaza si transfigureaza fiinta contaminand cu emotii supracondensate alte suflete adormite. Al meu, al tau, al ei…
Cred ca Dumnezeu si-a propus sa cante atunci si cum nu era nimeni pe scena la ora aia decat Susan Boyle si-a lasat vocea sa curga inspre noi, sa-l auzim…
Si am amutit cu totii!

Seismul de acu’ cateva zile n-a produs efectele scontate de halucinatiile lui Istrate sau Hancu! In rest toate la locul lor. Si voi face si eu cateva profetii: Fi-vor cutremure! Si inundatii! Pe alocuri mai apar razboaie. Oamenii vor continua sa moara!
Unii chiar vor indrazni sa se iubeasca o vreme…

In rest, bine multumesc! In pauza… (C)

- Ia-ti o pauza!
- Da’ sigur!!! E si momentul… Chiar nu vezi? TREBUIE facute toate astea! Acum!
- Mai… Ia-ti o pauza! Nu trebuie nimic din alea. Pauza e tot ce trebuie…
- Lasa ca stiu eu! Mor altfel.
Si dansul imposibilitatilor incepe. Suav si provocator. Decent si cu zambet esti dat la o parte de la un context pe care il simti favorabil… Esti uimit, revoltat si re-motivat sa insisti! Sigur pe tine, sigur pe reusita, cu efectele posibile previzualizate, lupta reincepe…
Si iar esti dat la o parte. Mai fara zambet si mult mai categoric. Iti simti inversunarea si nedreptatea. Si revolta urca de la situatia concreta la planul supraordonat.
- Ce ai? Ce vrei de la mine? Unde gresesc? Da’ lasa-ma! Nu vezi ca nu se poate altfel?
Si acum nu mai primesti nici un raspuns. Si esti impins destul de explicit de la dorinta ta. Logici nestiute de tine se aseaza in contexte obstructioniste facand totul de neinteles si de nedesfacut!
Ansambluri de situatii uitate se reactiveaza prompt si persoane apropiate tie te privesc impasibil sau neputincios. Nu poti sa crezi, refuzi sa intelegi si tesi reactii care vor avea loc candva…
Ca lucrurile se vor intoarce, nu?
Evident ca nu intelegi! Revolta trece in ura si nivelul discutiei se poarta de la egal la egal:
- Da’ ce ti-am facut mai? Ce e cu ura asta? Ai ceva personal cu mine? Esti cumva vehiculul incorectitudinii? Al nedreptatii? Care e problema TA? In fond poate nici nu esti! Sunt doar eu si TREBUIE sa fac toate alea. E treaba ta… O sa ma duc singur.
Si merge. Si vezi ca e posibil! Si iti zambesti ca ai avut dreptate! Aici tu esti stapanul lumii! Tu esti centrul Universului tau… Si vezi trimisul ca vine sa-ti aduca rezultatul pe care l-ai jinduit. Si abia atunci faci ochii mari: oferta adusa e doar refuzul acesteia de a ti se da!
Ceata devine densa, umeda, sensurile se pierd, mintea se blocheaza cautand avid raspunsuri… Care nu vin decat in forma care le-a fost data..
Si tipi! Impotriva a tot! A ilogicii, a injustitiei, a non-sensului, a neintelegerii, a infrangerii vointei, a durerii esecului, a irosirii timpului si efortului inutil… Nu poti vedea in fata ca nu e nimc acolo si in spate nu poti privi pentru ca nu e decat pustiul suferintei…
Si plangi! Cu lacrimi sau cu concepte. Cu rugaminti sau cu umilinte. Cu amintirile unei armonii uitate.
Si lacrima ta nu trebuie nimanui…
Mergi fara tinta pe un drum tot mai ingust, mai neprimitor, mai ne-trait si intreaga viata isi pierde culoarea, bucuria, entuziasmul si misiunea ei de a se derula…
In acest punct interventia e brutala. Pentru ca necunoasterea ta momentana nu-ti poate afecta sensu-ti dorit/ales candva. Care e mai inalt decat tine. Si mai profund. Si mai de neinteles atunci cand vrei sa-l intelegi..
Revenit din moarte aduci lumina cu tine. Si sensul, desi ramane necunoscut se simte…
Privesti in SUS fara sa intrebi nimic, uimit si calm si pentru prima data dupa multe luni primesti un raspuns, colorat cu un zambet sincer:
- Mai… nu ti-am cerut de ani de zile nimic! Acum vroiam doar sa iei o pauza! Si uite ca e aproape pe sfarsite si nu te-ai bucurat de ea…
In acest punct eu am zambit stupiditatii mele. Altii faca ce vor…

Foamea de bani si lipsa de solutii si normalitate sociala a efemerului guvern B atrage dupa sine taxe ridicole sau tinand de o creativitate inclusa in sfera psihiatrica.
Epoca liberalului si Decebal si Traian si Remes – ministrul-eroare al erorilor-lant ale lui Tariceanu – care pe langa spaga in mezeluri a adus in discutie taxa pe scaunele din restaurante, este revigorata de playback-ul inocentului Boc…
Ultimul gadget mental al guvernului se numeste taxa pe PET.
Se pare ca amatorismul lasat in libertate se crede intelept si devine fie stupid fie dictatorial…
Uite, nene Guvern, cateva sugestii, pentru ca sa cresti mare si frumos si sa te voteze lumea:
Taxa pe inaltime – nu ai minimum 1,70 m, e ghinionul tau. Cotizezi! Evident primul ministru o va face din placere… Cum face tot ce nu-i place!
Taxa pe chelie – daca ½ din par lipseste, s-ar putea considera poluare vizula sau inestetica promovata si deci o taxa ar fi binevenita!
Taxa pe masturbare – nu exista procente clare despre practicanti dar se poate presupune ca toti o fac sau au facut-o. Indiferent de sex. Uneori in doi… So, taxam auto-evadarea in endorfine!
Taxa pe ortodoxie – oricum, fara sa intelegem ceva din dogma asta, toti suntem trecuti in acte ca fiind ortodocsi… Deci suntem multi si taxa ar fi consistenta…
Taxa pe absenta revoltei – faptul ca aglutinarea actuala de umanoizi imbracati in Hugo Boss se joaca de-a liderii si de-a guvernul, nu e alungata cu ouale de Paste prin boscheti, poate face lejer obiectul unei taxe, redenumite de exemplu, Taxa de non-motivare…
Taxa pe ADN – toti avem, deci de ce nu… Preafericitul de ce ia taxa de suflet???
Taxa invecinarii cu Bulgaria – nu avem ce face. E o certitudine! Trebuie platita!
Taxa ramanerii in Romania – in fond cine ne obliga sa stam aici??? Ne place? Platim…
Taxa Basescu – asta de fapt ar fi o suprataxa! Faptul ca a putut deveni presedinte, pe langa cat platim de fapt, evenimetul ar trebui etern suprataxat.
Taxa pentru platitorii de taxe – e fireasca! Atat timp cat poti plati taxe e necesar sa fi taxat!
Taxa pe manele – nu toti le cumparam sau ne plac dar oricum toti le auzim – la terase, la vecinul de sub noi, pe plaja, in restaurante, in taxi, in facultati, pe iPod-urile noii generatii… So, banii!
Taxa pe blowjob – pentru cunoscatori. Ca asa e viata…
Taxa in general – ca asa vrea guvernul! Fara justificari, motivari, explicatii… Uite d’aia…

Aplica-le nene Guvern ca ai sanse mari!
Oricum reactia va fi clara: „Asta e! Ce sa facem! E viata grea!!!”
Si te-ai scos!
Iar expresia „Muie la tot cartierul!” plecata de pe buzele fatucii fostului prefect de Dolj, Raducanoiu, are in sfarsit un caracter national…