Taceam cu totii si ascultam mai mult sau mai putin prezenti cuvintele preotului… Solemni si gravi, cu mainile adunate in fata, fiecare dintre noi privea mai in afara mai inauntru, lasand libere valuri de imagini-emotii sa ne cuprinda intr-un tot non-palpabil dar destul de acut simtit.
Lacrimi brune, lacrimi blonde, carunte, ridate, prietenesti, sfioase, limpezi sau retinute se prelingeau pe ici pe colo constranse de trairi uitate sa umezeasca ochi care sorbisera avid secvente aprinse, candva…
Nu sufeream! Nu eram pe deplin ancorat in suferinta, in disperarea pierderii… Priveam tacut si nu intelegeam de ce preotul sporea intensitatea durerii prin reevocarea unor sensibilitati in loc s-o echilibreze, s-o atenueze… E ca si cum ar fi presarat sadic pulbere fina de sare pe rana deschisa, hranindu-se din durerea colectiva…
Am privit fiecare fata in parte si m-am lasat transpus in fiecare dintre cei prezenti, pe rand, simtindu-le emotia, reculegerea, introspectia sau superficialitatea… Un experiment nefast care mi-a umplut si mie ochii pentru ca simteam bucati de suflete pe care nu le intelesesem intotdeauna…
Ceremonialul se apropia incet de sfarsit…
- Sa-l ierte Dumnezeu, rosti rutinat preotul…
- Sa-l ierte, murmurara ca pentru sine vocile prezente. Gestul crucii aparu aproape imediat la fiecare dintre noi, usurati parca de disiparea tensiunii prin care trecuseram.
Violenta intrebarii ma izbi crud.
- De ce sa ma ierte???
Nu facusem nimic rau… Adusesem doar viata in privirile cazute, pulsatii de sange inspumat in obrajii palizi si iubire in ceata de ganduri… Ma arsesem pe mine, ne-simtind durerea combustiei proprii, implinind vise… Asa cum si cat am putut/inteles…
- De ce sa ma ierte???
Priveam usor revoltat la multimea cernita cum se imprastia tacut lasand in urma sa o dara nevazuta de fum mentolat…

Mai tineti minte cand scriam ca “Statul nu e o vointa unanima subordonata binelui general sau devenirii individuale ci o frana, o obstructie, un esec deliberat create pentru supraabundenta unora…”???
Continui sa cred asta. Privesc mai mult absent si confuz cum dispar banii de pe piata. Banii fizici! Adica asist la criza asta economica aducatoare de spaime, de docilitate, de distrugere a oricarui vis de inaltare individuala, de victime colaterale inregistrate statistic de cine stie care functionar secatuit de seva si ma intreb – profan – de ce???
Ce se intampla?
Eu cred ca banii – a caror disparitie e responsabila de toate blocajele si de toate logoreele stupide de la TV ale asa numitilor experti, nu au disparut in neant. Nu s-au volatilizat! Mai logic imi suna faptul ca cineva ii cumpara! Si-i pune la ciorapul sau mare cat Federal Reserve Bank!
Ca asa vrea EL!
Ca sa faca fata anarhiilor care bat la usi, statele baga mana in ciorapul propriu – gen BNR – si arunca in piata mase monetare ca sa restabileasca echilibrul. SUA, de exemplu, a aruncat in piata vreo 800 miliarde USD, Germania, vreo 480 miliarde de euro… Situatia e neschimbata… Banii nu-s!
Pentru ca EL ii cumpara si-i pune la ciorapul propriu! De ce? Pentru ca asa vrea…
Intre timp se duc toate in ceata… preturi, afaceri, productie, someri, copii flamanzi, vise, libertate… Ramane doar teama: ce fac maine!!!
Evident ca statul nu da nimic pe degeaba! Rezultatul interventiei sale financiare e devenirea sa ca actionar majoritar pe la diferiti monstri economici, prin sectoarele sociale disperate dupa bani, prin bancile prin care incepe sa fluiere vantul…
Criza intareste statul! Care isi intinde controlul pana dincolo de usa apartamentului propietarului… Si emite sau accepta sugestii de tipul Legii nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii…
Iar un stat matur, bine consolidat cu mana bine infipta in ceafa fiecaruia dintre noi e o entitate cu care se poate negocia! Fiindca de acum are osatura, parghiile si vointa bine directionata!
Dupa negocieri vor reaparea banii pe piata…
Ce mai conteaza conditiile in care???
Ramane insa ascunsa dar mocninda doar teama: ce fac maine???
In rest, o nesfarsita libertate…

Am timp de ars…
Am timp sa stau, sa privesc la altii si la mine, am timp sa beau bere sau sa joc Solitaire…
Am timp sa-mi disec amintirile-mi vii, sa le plang pe cele care vor veni…
Am timp sa ma pierd in mentolul nesfarsit…
Am timp sa vad cum criza asta economica induce controlat spaima in sufletele adormite, in doze predefinite…
Am timp sa vad refuzul iernii de a parasi sanii obraznici…
Am timp sa astept explozia primaverii in drogul saruturilor moi…
Am timp sa va dau si voua.
Am timpul Lumii!
Dar nu am ce sa va spun…
Pentru ca eu sunt in afara lui….

A murit un an pe care l-am simtit mort de la debut. Umbre carora nu le mai recunosc conturul s-au perindat primitiv prin sufletu-mi calm nelasand nici o urma. Un an interesant doar prin aceea ca nu-l consider la numaratoare, ceea ce inseamna nu ca sunt mai tanar ci ca am ramas acelasi.
Reverberatiile decesului se intind inca si peste acest inceput de ianuarie…

Ma intreb amuzat ce aplecare ironica voi fi avut in momentul deciziei de a veni pe acest pamant, de am ales acest spatiu tragi-comic pentru a-mi desavarsi fiintarea???

Ce am sperat sa inteleg de la o comunitate sau natiune in care traditiile care o definesc si pe care le considera sacre constau in batai cu maciuci atent lucrate si selectionate, capete sparte si manifestare sub ochii obtuzi ai politiei??? Comuna Ruginoasa si prin extensie cam toata Moldova saliveaza de dorul violentelor finalurilor de an imbibate in vin si saracie….

Ce sensuri ascunse credeam ca experimentez privind la un Mos Craciun rosu ca un iad ortodox decrepit, onomatopeic si supraponderal care incurajeaza obezitatea, dementa senila si poliartritele???

Ce bucurii perfide sepram sa engramez intre petalele sufletului privind la mana lacoma a popilor de pretutindeni cum infasca bancnota de 10 lei udata cu apa imbibata in busuioc uscat, incercand sa ma convinga ulterior ca aceeasi bancnota e ochiul dracului cu care el insusi se lupta???

Ce emotii superioare intuiam sa simt din copulatia repetitiva tarata si distorsionata de perpetuarea ezoterica a unor convingeri date de frustrare???

Ce mai conteaza… Sunt pe aici si distractia e mare!
O sa-mi comand o maciuca!
Vorba celor de la Cassa Loco: Sunt Fat Frumos, am palosul gros si pieptul bengos…