Am uitat de ea… Striveam in mainile-mi febrile un corp facut cadou. Am uitat ca e cadou. Am uitat ca e animat. Ca mi s-a dat spre implinirea mea. Mi se cuvenea si abandonul sau deliberat l-am simtit ca fiindu-mi propiul merit. Suprasolicitarea lui simtita in respiratii sacadate sau in dureri retinute imi dadea drepturi suverane. Formele lunecoase, rotunjimile halucinante, mediile umede, dintii albi supusi, plasticitatea pozitionala, gustul rar de para cleioasa si mirosurile nedefinite l-au iluzionat pe Dumnezeu. Gandurile fulgerate se implineau in fata mea fara sa simt alunecarea vreunui cuvant…

- O sa ucid zbuciumul asta supus, am gandit confuz. Pot, vreau, e firesc… voi sorbi finalitatea unei respiratii… more…

Poate ca mai trecea un timp in care imi lasam lenea si viciile sa-mi invadeze dulceag si culpabil sufletul…Poate ca letargia si gustul nedefinit al mediocritatii imi facea bine… Stagnarea mentala si observarea pasiva a eu-lui meu buimacit de inactivitate prindeau un seducator contur intinzandu-se lacom si parazitar pe intreaga fiinta…

Dar ceva m-a trezit. Preafericitul Daniel, capul indumnezeit si imbrobodit cu priviri deloc sfintite al bisericii noastre a avut darul asta… Sau privilegiul asta!

Asa cum sta bine unui guru, manuitor abil al sufletelor celor multi si rataciti, s-a indurat el de cele ce vor urma si s-a decis in mare mila sa, sa ne invredniceasca cu o manastire de vreo 400 de milioane de euro…

Nu asta m-a mirat. Proiectele megalomanice, expansiunea ilegitima a unor suflete mici, avide de o istorie ce le va pomeni numele, nu sunt cazuri singulare in tara asta… Nevoile astea ale unora de a-si sapa numele in piatra si catedralele in curte, revin ciclic intr-o Romanie cadaverica…

Foarte bine, mi-am zis, ce conteaza ca invatatorii cara lemne cu bratele sa-i incalzeasca pe puisorii aia mici in timp ce seminaristii le soptesc curveste la ureche ca diavolul se cladeste pe sine, ce conteaza ca trenurile de calatori sunt de fapt trenuri de marfa, ce conteaza ca hotii nu mai au ce fura din buzunarele sparte, ce conteaza ca Mercedes-urile merg alaturi de Dacii innegrite de timp prin aceleasi gropi… Ce conteaza ca suntem ca o gripa aviara prin Europa… more…

Nimic nu imi pare mai umilitor pentru fiinta umana decat zodiile. Aceasta eterna minciuna propagata si promovata din ceturile intunecate ale evului mediu isi continua nestingherita speculatia bazata pe nevoia omeneasca de certitudine…

Foamea si ritmul indracit al contemporaneitatii au transformat contabilii, jurnalistii, secretarele, sudorii, babele nevorbite, profesorasii de tara, pseudovedetele televizate, in cunoscatori, in cititori in destinele altora…

Halucinarea consistenta dublata de o invazie de tiparituri si spatii de stocare online iti spun minut de minut ce se va intampla cu tine… more…

Faptul ca nu ma inteleg ma face sa evadez intr-un alcool confuz, care amesteca principiile cu iluziile, sexul cu filosofia marginala, sacraliatea din mine cu dejectia, pe Dumnezeu cu vecinu’ Simion, iubirea data de trinitatea inteleasa intr-o maniera personala cu foamea de parizer cu mustar…

Raptusul de logica imediata – unde surasul e corporatist, sec, rece, dezamagitor, poza de Photoshop, unde competenta e data de erotizare, sanii, fundul, picioarele dezvelite si lucrate tinand loc de CV, unde frustrarea violeaza si palmuieste fata ce o saruti apoi, unde masturbarea e pacat doar daca e verbalizata – imi inmoaie masca sociala… more…

Ziua dorm…

Lumina cruda imi sfasie ochii si nu vad degetele ce-mi fug pe taste. Cuvintele se insiruie singure in continuturi al caror sens nu ma obosesc sa-l pricep… Nu-mi este destinat si nu-mi bat capul cu el. Vad cetos apasarea tastelor, stiu ca transforma dar sunt absent. Pentru ca sensul imi va fi revelat mai tarziu… Acum sunt folosit, sunt vehicul pentru mii de cuvinte ce asteapta cuminti la rand, sa se aseze in fraze cu sens… Ma abandonez logicii celui ce se joaca pe taste si care nu sunt eu…

Imi astept rabdator randul…

Si sensul…

Si destinul...

Noaptea cuvintele mor si eu cad peste voi in imagini…In sunete. In stari. In mirosuri. In spasme dorite. Va bantui somnul lin si ma dizolv in fantezii arhetipale. Sunt atat de viu incat visul se confunda cu realitatea… Ma iubesc pe mine, iubindu-va! Si plec luandu-va spasmul.

Din asta traiesc. Din spasmul vostru nocturn, singular, neviciat, pur, din durerea corpului constrans sa simta dorinta de peste zi sau cea de zi cu zi, din tipatul scapat in perna moale, din respiratia gafaita a fanteziilor onirice.

Traite intr-un fel in care visul poate ca nu e doar vis…