De cateva luni – bune – scriu in limba romana, in Romania. Constat ca aceasta limba nu e inteleasa tuturor vorbitorilor de limba romana! Ca urmare simt – ca imperativ - nevoia de a re-itera (adica de a relua, a reveni, a re-pune in discurs, a re-aminti, a re-actualiza, a re-prezenta, a re-insera, a re-pe-ta) in cuvinte putine, simple, clare, directe, explicite, fara echivoc (care nu permit confuzii, cu sens limpede, imposibil de distorsionat, de interpretat) ceea ce am crezut ca e limpede…

Site-ul (blog-ul) www.priviriinverse.ro NU ARE CA TEMATICA URMATOARELE:

- date behavior (intalniri, matrimoniale, flirturi, cuplaje, imperecheri, souls search, etc). A se cauta pe site-uri specializate!

- poezie de orice natura (versuri albe, rime, sensibilitati sau exprimari rimate)

-ironii (sau presupuse echilibristici intelectuale cu sens deductibil, rebusistic) cu gust indoielnic (accept ironia ca forma de exprimare a inteligentei dar cand e neproductiva uzez de DELETE. Eu stabilesc standardele si criteriile dupa care o voi face. No offense. E blogul meu.)

- halucinarile sesizabile (exprimarea unui comportament verbal haotic, atematic, dezlipit de context)

-orice ceea ce EU consider ca nu-si are locul pe aici.

Pentru moment blogul ramane free dar daca aberatiile si devierile scrise vor continua voi introduce optiunea de moderare.

Regulile sunt simple si de bun simt. Cine nu simte nevoia respectarii lor le sugerez constructia unor bloguri proprii sau surfing in deriva, ca Internetul e nelimitat…

Ma simt pierdut intr-o lume usoara. Adica simpla. Adica simplista. Adica o lume care refuza profunzimile, cercetarea, sondarea abisala a ei insasi. O lume care mananca si se reproduce cu naivitatea unor programe rudimentare… O lume pe care o traiesc si care ma traieste non-armonios! O lume care ma inghite imprimandu-mi in priviri accente de resemnare… O lume pe care o inghit fortat, cu noduri anticipand indigestia…

O lume a dogmelor iluzorii cu pretentii de universalitate… O lume a slujbasilor si a mestesugarilor profani. A copy writer-ilor religiosi sau media… A ideilor bazate pe teama, pe frica, pe intimidare, pe inhibitie, pe sexualitate grosiera… O lume de dupa blocuri…

Dumnezei monocromi, lasi, seci, perfizi, cruzi, diabolici, razbunatori, sadici, cu ranjete terifiante placate pe fata imi impun o lume facuta pe gustul lor…

O lume a guvernelor lacome, reci, incompetente, de care istoria se va rusina… O lume cu care co-exist din neputiinta de a ne schimba. Dezagregarea ne contine. Perisabilitatea e atot-prezenta: in organizatii, in sisteme sociale, in idei, in relatii, in iubire, in ejacularile tot mai inutile…

M-am abandonat lumii si m-a creionat din trei linii… Si mi-a fost sila de tabloul iesit…M-am abandonat mie si nu m-am mai descurcat… Si l-am lasat neterminat.

Si atunci mi-am creat lumea mea. Iar cartelele de acces vor fi date preferential.

Ca prea multi bocanci namolosi si-au lasat urmele fara sa-si ceara scuze…

- Iti mai amintesti cum respiratia mea te inveleste? Iti mai amintesti cum surasul tau voit pudic il uimeste pe Dumnezeu? Dar ca lumea e formata din noi doi? Cum e dincolo de tine? Ce secvente din mine le traiesti? Cum? Cat? Cate? Unde? Care? Si, de ce?

Degetul Anei imi acoperi buzele…

- Taci! Si vino sa-ti raspund…

Si am aflat. Si l-am trait pe Dumnezeu zambind…

Si iar am uitat…

Si iar zambetul ala care ne uimeste mereu. Pe mine si pe Dumnezeu…

Ii vedea chinul pe muschii fetei… Si cand nu-l vedea il simtea… O atmosfera grea, apasatoare se imbacsise in pereti, in mobile, in chiuveta plina de vase, in bucataria unde isi petercea o mare parte din viata… Cuvintele nespuse se transformau insidios in gesturi fara rost, in absente, in priviri cazute in goluri numai de ea stiute. O durea el! O durea ea… Se hraneau amandoi dintr-o iubire apusa ale carei culori se estompau tot mai mult…

- O sa murim de foame intr-o zi isi raspunse gandului… Foamea de a nu ne mai suporta! Foamea de a colora privirea, de a inunda obrajii…

Presiunea tacuta din casa ii arunca afara. In lumea de la care sperau sa ia ceva ca sa-si traiasca visul mort. Dar lumea nu da nimic. Nici vise, nici sperante, nici nimic… Si in ei nu mai sunt vise.

Se intoarse spre el si fara teama, neutru – ca pentru sine – il intreba:

- De ce nu ne mai iubim?

- Ne iubim, ce tot vorbesti acolo? Sigur ca ne iubim. Suntem o familie…

Si ochii lui speriati – care nu se credeau – refuzara simturile. Ca si ai ei… Iar viata mergea inainte.

Ce daca e gri? Macar nu suntem singuri…

Un gen de revolta confuza ma insoteste de dimineata… Atent la ce simt, m-am lasat purtat de valul sangeriu si nu l-am oprit… Am plecat diluat prin mocneala surda inghitind greu cocoloase de dezgust.

Revolta impotriva cui? Si de ce? Intrebari prostesti si puse invers. M-am uitat atunci unde e revolta… In plexul solar, in ochi, in sange, in amintiri albicioase, in secvente penibile, in urmele unor suflete care mi-au intesectat sensul contextual…Cam peste tot numai revolta.

Am vrut sa vad si sa-i simt intensitatea. Mi-am luat plexul solar in mana si l-am privit. Usor incalzit, usor incordat… Si sangele l-am pus sub lupa… Impurificat si el dar nu prea tare… Ochii? O privire pe lateral rigidizata, cu ghimpi de nervi condensati… Clipesc si nisipul din interior scartaie… Amintirile mi se impun cu cea mai puternica intensitate. Contexte cu decizii aiurea si cu suflete innegrite de zgura ma afecteaza retroactiv… Si m-am intrebat cum scap de astea? Si ma uit la toate acestea si le sterg una cate una… Imi imaginez linistit focul ce le cuprinde si astept rabdator sa vad cenusa finalului… Oameni, fapte, contexte si situatii de viata se fac scrum in fata ochilor mei nisiposi… Zambesc cenusii si-mi intorc privirea. Ochii luneca usor… Nici urma de nisip.

Si ma mai intreb acum – abia acum – De ce? De ce? Roiuri de raspunsuri parazite se intrec unele pe altele ca sa-mi justifice de ce…. Mereu si mereu acelasi pattern in toate. Pentru ca ceilalti au facut, au fost, au zis, au vazut, au simtit, au… Si am asteptat sa se linisteasca toate, ca toate erau inventii… Cristalin – ca intotdeauna – adevarul s-a conturat linistit, impasibil si crud… Pentru ca EU LE VAD, LE AUD, LE SIMT si LE TRAIESC ASA…
Mi-a fost putin jena de mine dar nu m-am judecat. Ma iubesc in continuare stiind ca uneori mai uit.
Dar imi reamintesc si-mi fac curat in gradina… Ca prea cresc balarii..

Voi va ocupati de “gradinarit”?