Separarea a venit firesc. Fara reprosuri reciproce, fara invinuiri, fara regrete.
I-am spus adio fara convingerea iremediabilului dar un adio totusi.
Am recunoscut in mine insumi marea iubire ce ne-a consumat si care va ramane eterna.
O voi iubi mereu.
Ne-am respectat si ne-am daruit reciproc stari rare. Ii sunt recunoscator pentru fidelitate, companie si placerea oferita.
La Paste vor fi fiind 8 saptamani de cand buzele-mi nu au mai simtit gustul sarutului ei…
Si ochii-mi nu au mai vazut albastrele cercuri de fum mentolat…
Ne privim deseori dar nu ne mai atingem…
Ramai cu bine!
Iti multumesc pentru unicitatea trairilor oferite…

Sunt psiholog – si aici si acolo – si stiu exact ce inseamna asta. Cunosc starea care ma invadeaza neciclic in nuantele sale cele mai intime, in raptusurile si ilogica sa cea mai rafinata. Ii simt pe buze gustul dualitatii si al instrainarii. Dar ne traim amandoi intr-o armonie impusa ca nu avem de ales. Eu si starea mea.
Si o numim schizofrenie.
Dar eu demult nu mai cred in vorbele psihologiei sau ale psihiatriei. Pentru ca sunt doar forme sonore atribuite neintelesului.
Eu stiu doar cand vin aici. Si asta e foarte important. Si mult prea real.
Pana nu demult veneam ca se intampla. O clipa de neatentie, o furnicatura in articulatii, o infima ameteala si ma trezeam aici. Dezorientat si temator ma plimbam strain pe unde si cu cine se nimerea nestiind cat avea sa dureze jocul. Si cand indrazneam sa sper se intampla sa plec.
Ne-voit, ne-simtit si ne-dorit de nimeni. Si asa mereu, mereu…
Dar odata, o singura data a fost altfel.
Ne-am simtit sufletele mangaindu-se fara voia noastra intr-un decor aglomerat. Si de atunci niciodata nu a mai fost la fel. O raza calda a creat o punte pe care ne chinuim s-o daramam zi de zi ca sa putem supravietui.
Iar eu sunt chemat mereu din lumea mea, ca intr-un blestem frumos, pentru a o ajuta sa naruim ce s-a creat fara noi.
Si inca nu putem…
Ciudat e ca, in toata nebunia asta,… ochii… doar ochii… mi-au ramas de copil!

A trecut… S-a dus si nu mi-am luat ramas bun. Nu aveam de la ce. Nu-mi mai amintesc din anul ce tocmai s-a depus ca un praf alb in paru-mi decat secvente vagi asupra carora rareori revin. L-am lasat sa moara linistit, fara regrete, fara patimi, fara nostalgii. O cifra oarecare…
Toate sperantele, amagirile, zbaterile si saruturile sale mincinoase, visele, golul din stomac si placerea imaginarii i le-am returnat neutru si mi-am intors privirea sec.
Ne-am despartit fara ca vreunul din noi sa fi lasat urme in celalalt. Ne-am cunoscut ca asa a trebuit dar nu ne-am iubit. Si despartirea a fost binevenita.
Adio!
Pentru ca stiu ca cineva imi asteapta zambetul.
Si soapta.
Si cuvantul…

Frumusetea despartirilor consta in puterea de a nu cere explicatii daca nu ti se dau.
In a-ti trai singuratatea cu decenta si calm.
In a lasa flacara durerii sa te purifice incet fiind atent la ce simti.
In a-ti ucide amintirile usor, una cate una, pana cand privirea asupra lor nu mai reprezinta decat o simpla estetica intelectuala.
In a nu-ti crede visele nocturne si in a-ti purta mutilarea ca pe un semn al devenirii tale.
In a fi fericit ca o portiune de drum ai fost insotit si ca ai zambit sincer atunci…
In a lasa timpul sa te iluzioneze cu capcanele sale.
In a fi doar tu cu tine insuti!

La noi si nemtii sunt romani.
Cum scriam mai demult tot ce intra in spatiul roamanesc instant preia modelul specific noua.
Romania pare un fel de stat-drog, cautat pentru valentele sale suprarealiste, pentru trairile halucinante pe care le ofera.
Johannis Klaus – actual primar al Sibiului s-a lasat convins cumva, cumva sa se faca premier. Am fost incantat. In sfarsit un neamt care va pune piciorul in prag. Calitatile recunoscute ale acestei alte specii – nemtii – rigurozitate, seriozitate, responsabilitate, inclinare inspre concret, spre calitate si lucru bine facut, le si vedeam manifeste in persoana primarului-premier, cu efecte spectaculoase in managementul cetatii.
As! Omul e roman neaos! Nici o treaba cu independenta politica, asa cum declara atat el cat si sponsorul – PNL Srl. Fost inspector general la ISJ Sibiu, pe filiera Marga – ministru al educatiei de culoare financiaro-penelista, neamtul nostru mai are cateva calitati: are sase case! SASE! Jesus Christ! Bugetar o viata intreaga (profesor de fizica, inspector, primar), ma tot intreb cum o fi reusit?
Fuck! Se pare ca am fost un bugetar stupid la fel ca mai toti bugetarii!
Sase case… In ideea in care nu are copii imi pun fireasca intrebare: ce e cu nevoia asta de epatare materiala? Pentru ce? Cand sta in toate casele? Ce zice A Nastase ca, in calitate de ex-premier extrem de autoritar abia si-a tras patru? De ce este asociat actualul primar K. Johannis cu cazurile de adoptie ale anilor ’90? De ce apare numele sau in dosare cu iz penal privind mafia imobiliara?
Ma intreb si eu…
Off, dom’le Klaus, daca taceai, primar ramaneai…
Cum ziceam – la noi si nemtii sunt romani!