Pleca spre casa inciudat. Norii gandurilor negre se acumulasera tot mai jos si-i incetosau privirea. Un continuu dialog cu aceste pasari aducatoare de perspective tot mai lipsite de culoare se derula acut si tot mai vehemet, conferindu-i – pentru un observator neutru – o aura de usoara bizarerie, de nemultumire si nefericire cronicizata…
Intra iritat in casa mormaind stins un “buna” dupa care se pierdu pe usa biroului.
N-a simtit panica din sufletul ei. Nu i-a simtit durerea si zbuciumul. Acum doar ale lui contau. Ale lui erau cu adevarat reale si importante.
- Vrei un ceai? indrazni stins sa-l intrebe.
- Nu, merci, ii raspunse fara s-o vada si fara sa-i auda pasii usori cum se pierdeau inspre usa.
O tacere lesioasa se prelingea peste tot imbibandu-le sufletele.
Stinse becul fara sa fie atent si se lasa pe pat sfarsit, invelindu-se neglijent.
Ii auzi suspinul dar nu facu nimic sa-l opreasca.
- Noapte buna! Vocea ei prudenta si calda modela sunetul ca pe un cerc de fum lasandu-l sa se piarda in noaptea somnului…
Abia atunci a auzit-o. Si in negrul noptii o lumina mica si nesigura incepu sa palapaie… Cuvintele ii se dezlipira de pe buze involuntar.
- Stii… Iarta-ma! Iarta-ma ca nu ti-am zambit azi.
N-a mai primit raspuns dar i-a simtit zambetul in bezna calda.

Aliodor Manolea (numele astuia ma trimite automat la expresia “deampulea”) a devenit un fel de bau-bau in Romania innegrita de misticism si psihiatrie la purtator.
Promovat de televiziunile imbecile si imbecilizante – Realitatea TV si Antena 3 pana dincolo de saturatie – ca expert in psihoenergetica, biosinergetica, programare neuro-lingvistica, Manolea asta apare ca un mister, un super-man, un zeu confiscat si pus la dispozitiile tranzitorii ale presedintelui, un duh de forta desprinsa involuntar (sau nu) din desuurile Cotrocenilor concesionati pe viata unui individ – la randu-i, un fel de supraom.
Cum lumea politica romaneasca e compusa in marea sa majoritate din agramati si veniti cu pluta la Casa Poporului e normal ca dezaxarea si derapajele mentale ale lui Aliodor, mascate de neologisme care ascund in ele insele relicve ale unei gandiri specifice descoperirii focului, sa atraga si sa subjuge creierele vide, plate si dornice de maretie.
Impostura face o unitate de monolit cu desprinderea de realitate a politicii romanesti. Astrologia si stelele ei, psihovibratiile si razele policrome, radiestezia si hiperestezia mentala a lui Manolea, sinergetica, sintactica, sinectica, sindrofia, sinus de alfa si sinuzita intregesc un tablou care surprinde Romania in ceea ce are ea esential: absenta gandirii critice, preferinta pentru gandirea de tip magico-ocult, placerea manipularii ordinare si o imensa, nesfarsita incultura.
O imensa si nesfarsita incultura!!!!
Efortul minimei documentari este cedat cu o placere perversa, masochista unor Aliodori stupizi ca indivizi dar isteti in a face averi si in a manipula poporul – un fel de concept indragit de presedinte.
Aliodor Manolea (iar imi vin asocierile…) poate fi expert in ce vrea el. Ideea e ca specializarea sa aiba o rezonanta sonora data de prefixuri de tip: psiho, vibro, bio, para, neuro, iar continuturile profesionale sa vizeze energii subtile, astral, descompunerea luminii, orientalism cat incape, raze si flori de lotus. Supa e gata! Poporul – un fel de concept indragit de presedinte – infometat mental, va leorpai uimit de stiinta de carte si de harul unora si altora in timp ce-si va caina nesansa, neputinta, suferinta si nedreptatea vietii…
Aliodor Manolea (off… de ce o fi trebuit sa fie adaugata litera A la final???) reprezinta un next level al mamei omida, un fel de up-grade al acesteia, o racordare la era Mbps. Influxurile iradiante psihonervoase si policromatice ale cristalizarii mentale dizarmonice ale lui Manolea (off doamne…) se coroboreaza perfect cu claritatea, limpezimea si simplitatea pseudo-utopic-binevoitoare a Bisericii Ortodoxe – un altfel de Realitatea Tv sau Antena 3 pentru uzul celor mai putin dotati tehnic – si cu mafia intereselor personale – numita pe romaneste, politica.
Astfel, trinitatea schizofrenie – biserica – politica devine simbolul moralei actuale care fiinteaza in Romania, unde schizofrenia, eliberata de camasi cu maneci lungi si de medicamente, este intrupata sub forma aliodorilor, biserica hiperbugetata se reconverste intr-un preafericit imperiu mediatic iar politica isi prostitueaza creierul plat pentru a asigura logistica celorlalte doua.
Perfectiunea mistica a cercului a fost atinsa.
Indestructibilitatea sa e un fapt.
Cromatica si viabilitatea lui sunt eterne.
Fapt de necontestat demonstrat de stiinta lui aliodor manolea (off, stiti voi…) si binecuvantat de preafericitul intronizat si televizat.
Ce e de facut? Nu stiu… Uitati-va si voi la Realitatea TV sau la Antena 3. Sau mai pupati niste moaste…

PS. Imi spune si mie cineva cum se scrie corect “deampulea”??? Asa? Cu cratime? Cu cate? Unde? Cu M? Cu N?
Pentru ca n-as vrea sa pangaresc un nume zeificat…

In sfarsit, dupa 20 de ani de haos si coruptie consistenta, de furt tot mai consolidat si mai organizat, Romania intra intr-un binemeritat regres.
Vidul executiv si incompetenta generalizata era firesc sa atraga dupa sine hallo-ul flacarii albastre plecata direct din capul unuia dintre recunoscutii corupti si sforari contemporani. Incompetenta si esecul sau se vor a fi justificate prin parapsihologie, o “stiinta” care a prins la romani precum mucii la nasul racit.
Uite unde duce promovarea media fara limite a tuturor tiganilor analfabeti, a judecatilor lui becali si vanghelie, a mamelor omide si a astrologiei de ev mediu…
Uite unde duce coruptia si anacronismul unei biserici ortodoxe, corupta, avida, inculta, si fara dumnezeu, unde preafericirea consta in jocuri de culise, presiuni pe legislativ si troc cu voturi…
Uite unde duce incompetenta psihologilor facuti la televizor si a psihiatrilor prea obositi ca sa mai vada altceva dincolo de medicamentele lor…
Uite unde duce politicianismul si non-valoarea, minciuna si tarotul, vrajile si MISA, ghicitul in carti si horoscoapele uraniene si aquariene…
Uite unde va duce introducerea schizofreniei bisericesti in scoala primara, in creierul micutilor inocenti…
Uite unde duce analfabetismul, ignoranta, incultura, generalizarea mentalitatilor rurale si suburbane, absenta filtrelor democratice si libertatea fara responsabilitate!
Uite-l pe State de Romania, uite-le pe pitipoancele cu chilotei roz de la tv, si interesantele lor efecte.
Uite-l pe ipoteticul presedinte ars de flacara propriei patologii si incompetente!
Bravo tarisoara!!!! Hai ca incet incet trecem noi si de evul mediu si zorii sclavagismului sunt aproape.
Cu certitudine am gresit si spatiul si timpul fiintarii proprii!!!
PS. Si eu care scriam pe aici despre metafizica iubirii, despre innobilarea personalitatii prin adevar, despre libertate ca ax central in constructia edificiului psihic… Mare naiv!!!!

Sunt psiholog – si aici si acolo – si stiu exact ce inseamna asta. Cunosc starea care ma invadeaza neciclic in nuantele sale cele mai intime, in raptusurile si ilogica sa cea mai rafinata. Ii simt pe buze gustul dualitatii si al instrainarii. Dar ne traim amandoi intr-o armonie impusa ca nu avem de ales. Eu si starea mea.
Si o numim schizofrenie.
Dar eu demult nu mai cred in vorbele psihologiei sau ale psihiatriei. Pentru ca sunt doar forme sonore atribuite neintelesului.
Eu stiu doar cand vin aici. Si asta e foarte important. Si mult prea real.
Pana nu demult veneam ca se intampla. O clipa de neatentie, o furnicatura in articulatii, o infima ameteala si ma trezeam aici. Dezorientat si temator ma plimbam strain pe unde si cu cine se nimerea nestiind cat avea sa dureze jocul. Si cand indrazneam sa sper se intampla sa plec.
Ne-voit, ne-simtit si ne-dorit de nimeni. Si asa mereu, mereu…
Dar odata, o singura data a fost altfel.
Ne-am simtit sufletele mangaindu-se fara voia noastra intr-un decor aglomerat. Si de atunci niciodata nu a mai fost la fel. O raza calda a creat o punte pe care ne chinuim s-o daramam zi de zi ca sa putem supravietui.
Iar eu sunt chemat mereu din lumea mea, ca intr-un blestem frumos, pentru a o ajuta sa naruim ce s-a creat fara noi.
Si inca nu putem…
Ciudat e ca, in toata nebunia asta,… ochii… doar ochii… mi-au ramas de copil!

A trecut… S-a dus si nu mi-am luat ramas bun. Nu aveam de la ce. Nu-mi mai amintesc din anul ce tocmai s-a depus ca un praf alb in paru-mi decat secvente vagi asupra carora rareori revin. L-am lasat sa moara linistit, fara regrete, fara patimi, fara nostalgii. O cifra oarecare…
Toate sperantele, amagirile, zbaterile si saruturile sale mincinoase, visele, golul din stomac si placerea imaginarii i le-am returnat neutru si mi-am intors privirea sec.
Ne-am despartit fara ca vreunul din noi sa fi lasat urme in celalalt. Ne-am cunoscut ca asa a trebuit dar nu ne-am iubit. Si despartirea a fost binevenita.
Adio!
Pentru ca stiu ca cineva imi asteapta zambetul.
Si soapta.
Si cuvantul…